E numele tău. E numele tău cel pe care îl rostesc în fiecare dimineață. E numele tău pe care îl asociez cu ploaia, cu zambetul, cu luna și cu stelele, cu lacrimile și cu adierea vântului. Și numele tău îmi însoțește sufletul, precum o umbră. Și când dorm e numele tău care mă mângâie pe frunte și-mi sărută buzele. Numele tău este regatul meu în care eu nu sunt regina, sunt bufonul. Și-mi spune povești despre noi doi, mă face să visez, să visez, să visez. Ador felul în care numele tău îl șoptește pe al meu de fiecare dată când este rostit. Iar când îl uit pentru o clipă, îmi pare goală viața fără el. Uite, e numele tău cel pe care îl rostesc bătăile inimii mele. Numele tău niciodată nu se va șterge. Va rămâne pentru totdeauna cicatrizat în inima mea, mereu lângă mine. Uite, compară-ți numele cu iubirea. Observi și tu? Sunt identici. Iar când voi muri, ultima suflare se va duce rostindu-ți numele. Iar următoarea viață va începe cu numele tău. Cu frumosul, înfiorătorul, misteriosul, adorabilul tău nume…
