As usual

Eram saptamana trecuta la ora de educatie antreprenoriala. Priveam cu un interes nebun de descoperire prin colegul meu si parca simteam cum il despic in 4 ca sa pot privi corpul B al CNMB. Nici macar nu stiu daca ma uitam dupa ceva anume, dar cert este ca ma uitam dupa ceva. Mi-au venit in minte mai multe nimicuri in timp ce profa striga din toti rarunchii catalogul. “Faceti liniste!” – o expresie ce profii obisnuiesc sa o spuna din 5 in 5 minute, expresie ce cred ca deja s-a transformat intr-un tic verbal. Priveste dezamagita prin clasa si realizeaza intr-un sfarsit ca vorbeste singura. Eu deasemenea imi continui actiunea, dar ma opresc, realizand ca nu mai are acelasi farmec. Fuckin bitch, m-ai oprit din visat! Si ma striga. Eleva cu numarul 19, cel mai ghinionist numar al clasei. Parca am mai avansat putin din generala, unde eram numarul 15. Ridic in lene mana si spun cu jumatate de gura “prezent!”. Profa se uita in clasa si striga din nou. Eu ma enervez si urlu: PREZENT! Ma priveste si isi continua misiunea divina de a striga catalogul – ceva exceptional, dupa parerea oricui in afara de a mea. Incep sa fatai un pix, inchizandu-l si deschizandu-l, in speranta de a stresa pe cineva cu el. Imi sta in fire sa fac asta. Intr-un final, Pisulina imi spune epuizata: “Da’ nu mai freca pixu’ ala ca ma zgarie pe creieri!”. Ma opresc satisfacuta. Ador expresia pe care mi-o repeta la fiecare inceput de ora: “Lasa pixu’ ala ca ma seaca!”. Ma uit obosita prin clasa. Morfi citeste, De-De completeaza integrame, Giulia vorbeste la telefon, Mihai reflecteaza la nemurirea sufletului. Ochii mi se opresc asupra lui Remus, care si el se uita la mine. Interesant…oare cat putem face asta? Raspunsul vine odata cu un zambet pe fata colegului meu. Zambesc si eu si imi intorc privirea. Maria se hlizeste de cine stie ce penis desenat pe caietul de istorie, Rami mai are putin si musca din banca de plictiseala. As usual. Mai privesc prin clasa si vad alte minunatii ale naturii, exemplare rare si bine-pastrate sub cele 18 straturi de fond de ten. Stau putin si cand mai am o secunda si casc Deni pufneste in ras. Zambesc si eu aproape involuntar si imi continui plictiseala. In tot acest timp, profa balmajea despre piata si comert. Cum mi se rupea in 14 de ora de antreprenoriala am decis sa incep sa desenez. Scot agenda cu diferite mizerii si notatii facute de mine si desenez haotic vreo 3 fluturashi. Apoi, mandra de munca mea ii admir. “Moama, sa mor de nu si sor-ta desena mai frumos astia.” Spuse colega mea. “Stiu”, am raspuns eu, dezamagita. Inchid agenda si o trantesc inapoi in ghiozdan. Mai casc o data si scot telefonul. La 16: 27 profa inca ne mai explica cum sta cu schimbul pe piata, desi nimeni, absolut nimeni nu era atent. Mai trec aproximativ 4 minute si incepe sa ne predea o schema kilometrica. La vederea ei simt cum mi se fac ochii cat cepele si cum mi se ridica paru’ in cap. Nu apuc sa imi scot caietul din ghiozdan ca se suna. Perfect! Cara-te odata!
Dar nu. Ramane in clasa si continua schema. Oook… poaaate ca in juma de minut termina. Scriu si eu (in bataie de joc) schema, apoi ma uit la ceas. 16: 33. Mai avem 7 minute de pauza si tu nici macar nu ti-ai strans lucrurile?! Cu o calmitate exterioara necaracteristica mie, inchid caietul. Il bag in ghiozdan si privesc minunatia de la catedra fastacindu-se in stanga si-n dreapta, simtind ca se face harmalaie in clasa. Intr-un final se hotaraste sa iasa, dar nu fara sa isi primeasca niste adjective splendide de la jumatate de clasa pentru ca ne-a consumat 5 minute din pauza. “Foarte frumos, foarte frumos”, spune intr-un final Monica, ridicandu-se plictisita.

Abis

Cum poti fi atat de diabolica? Prin mrejele tale murdare m-ai chemat la pieptul tau ce miroase a parfum de Regina-Noptii si m-ai incuiat in venele tale, lasandu-ma sa ma innec in sangele tau veninos, tu, vipero! Si nici macar asa nu m-ai lasat sa iti ajung la inima, craiasa rece a zapezii, caci inima ta si-a pietrificat gheata si sentimentele s-au facut scrum. Pentru ce m-ai inlantuit in fiinta ta? Nici nu mi-ai dat timp sa deschid ochii si sa-ti vad brutala hidosenie mai frumoasa decat marea involburata, mai frumoasa decat cerul instelat si luna de argint si mai frumoasa decat toate frumusetile lumii. Ai fost zamislita in flacarile iadului, ai fost nascuta prin pantecele pamantului si adusa in lume de primul mugur al ciresului rozaliu de primavara. Ti-ai facut piele din matasea fina si stravezie a paianjenului odios, ai furat doua stele de pe bolta cereasca sa-ti faci ochi, niste ochi aprigi si tandri ce i-au hipnotizat pe ai mei, ti-ai facut trupul din ceara bietelor albine ce au muncit si si-au dat duhul, tu, copil al groazei si terorii. Mi-ai facut lanturi din suflarea ta fierbinte si de as vrea tot n-as putea sa scap din ele, sarpe viclean si gratios. Si ma atingi din nou; imi pierd mintile. Te strang la pieptul meu ca pe o briza rece si uscata. Imi simti bataile inimii, dar eu nu simt nimic. Nu simt, serpoaico, caci inima ta a incetat de mult sa bata.Si i-ai iubit pe multi, enorm de multi, dar i-ai iubit cu trupul, fiindca sufletul tau s-a nimicit odata cu primul ce ti-a furat un sarut. Acum colinzi neincetat pe strazile pustii si faci victime din toti cei ce te privesc in ochi. O vorba soptita e fatala, scorpie, pentru inima tanara si frageda a unui muritor. Esti ingerul abisului, iar in sufletul tau vid si rece s-au pierdut toti cei ce te-au atins fie doar o data. Tu esti vanduta celui rau, desi mai degraba el ti s-a vandut tie. Ai chicotit seducator la primul “te iubesc” ce ti l-am spus si m-ai crezut un imbecil. Cum ai putea, tu, hieno, sa ma crezi? Am vrut sa plec departe, departe de tot ce e legat de tine, si nu mi-ai spus nimic. Nici un “adio”, nici un “ramai”. Doar m-ai privit atat de bland, cu o neincetata rautate meschina si m-ai intors inapoi. Am fost un prost, dar nu regret o clipa faptul ca m-am daruit tie. Tu, o colectionara sadica de suflete.
Si acum te strang in brate, ma joc cu parul tau moale, ciocolatiu, si te privesc cum dormi. Atat de vulnerabila si inocenta, iti simt suflarea slaba mangaindu-mi buzele. Doar o secunda mi-ar lua sa te ucid. Sa iti strapung gatul fragil si sa ma infrupt din sangele tau dulce de rapitoare a sufletelor. Dar n-as putea. Pentru ca te iubesc mai mult decat imi iubesc viata, decat iubesc intreaga lume, mai mult decat as putea iubi vreodata. E ca o boala ce ma macina incet, dar nu imi pasa, caci nu as vrea sa mor de altceva. Sunt sclavul tau, dar sunt un sclav fericit. De mult nu am mai simtit gustul libertatii, dar libertatea mea este temnita mintii tale si nu vreau sa o parasesc. Ma lipsesc cu bucurie de tot, doar ca sa fiu cu tine. Prefer sa fiu orb, surd si mut decat sa nu te mai vad, sa nu te mai aud sau sa nu te mai sarut niciodata. Esti un cadavru viu, iubito, m-ai transformat intr-un nebun!